marți, 8 aprilie 2014

Cum desprindem copiii din fața televizorului?

Foarte mulți părinți se confruntă cu problema dependentei de televizor, desenele animate, filmele sau emisiunile pentru copii toate atrag interesul celor mici și le irosesc o mare parte din timpul liber. Acest timp ar putea fi folosit într-o multitudine de alte direcții care ar pregăti copiii pentru școală, dar și pentru activitățile sociale de mai târziu. Jocul este una dintre cele mai eficiene metode în stimulare inteligenței, creativității și capacității de comunicare a copilului. O copilărie fără joc este una pierdută, lipsită de veselie și de culoarea. Cea mai grea parte este aceea în care părintele reușeste să sustragă copilul din fața televizorului și să îl determine să își dedice timpul jocurilor care ar trebui să se regăsească în copilăria fiecăruia dintre ei. Una dintre cele mai bune metode pentru a înfăptui acest lucru este acela de a îi determina pe copil să aleagă un joc sportiv, individual sau de echipă. Sportul ales trebuie să fie cel preferat copilului, în funcție de abilitățile și de preferințele sale. Dacă face ceea ce îi place, cel mic va fi determinat să practice sportul cât mai des, să fie energic și să facă multă mișcare care ajută atât fizicului cât și psihicului. O altă metodă este aceea de utilizare a jocurilor de exterior pe care le găsiți în magazinele Noriel precum o trotineta, triciclete pentru copii, toboganele sau leagănele. Dacă nici acestea nu vă atrag atenția puteți alege jocurile de construcții, de interactivitate, de creativitate sau de stimulare a inteligenței, fiecare dintre acestea vor contribui la dezvoltarea copilului intr-o manieră mult mai potrivită decât cea a timpului petrecut în fața televizorului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Sharing is Caring :)

Daca ai placerea sa comentam impreuna te astept !!